Paradontita, – o afecțiune ignorată, care nu iartă!
Interviu cu Dr. Andrei Pîrgari, medic stomatolog, doctor în științe medicale, Clinica Grandismeodozon
Te-ai gândit vreodată că imaginea generală a sănătății tale dentare este o reflecție a stării tale de sănătate fizică? Anume aceasta este abordarea doctorului Andrei Pîrgari, doctor în științe medicale, medicul stomatolog care practică medicina holistică la Clinica Grandismedozon din Brașov și care spune că sănătatea orală depinde de starea generală a sănătății și vice-versa.
Potrivit doctorului Andrei Pîrgari, dacă oamenii își văd gura ca și „gardianul” intestinului și își mențin sistemul digestiv echilibrat și sănătos, rezultatele pozitive se vor vedea neîntârziat într-o bună sănătate orală a dinților, a gingiilor și în rezultat, vor fi mai sănătoși în general.
Domnule Doctor, care e problema cea mai des întâlnită la pacienții Dvs?
A.P: Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă oamenii în cazul bolii gingiilor se datorează lcarenței de vitamina K2, cunoscută și sub numele de menaquinonă, lipsa căreia provoacă sângerarea gingiilor. În timp, ar putea însemna apariția recesiunii gingivale și a pierderii calității osului. Dar chiar dacă începeți să luați o cantitate mai mare de vitamina K2, din păcate, gingiile și osul nu se restabilesc.
Studiilie recente arată că totul este legat de vitamina K2, atât în interiorul corpului, cât și la nivelul dinților. Boala gingivală poate fi încetinită și chiar oprită în cazul în care este detectată destul de devreme. Mai mult decât atât, este important să vindeci cauza, nu doar să tratezi simptomele.
Ce este boala parodontală?
A.P.: Câteodată mă surprinde faptul că unii pacienți exemplari, chiar dacă au avut o igienă riguroasă, s-au îmbolnăvit de boala parodontală. Pe parcursului practicii profesionale, nu am încetat să-mi pun întrebări, ajungând la următoarea concluzie:
Boala parodontală este o boală cronică pe termen lung. Este o afecțiune inflamatorie care progresează adesea fără răspuns la tratament, poate fi clasificată ca și boală autoimună. În timp ce opțiunile chirurgicale pot contribui la regenerarea unor porțiuni mici de gingie, boala odată instalată poate fi ireversibilă.
Termenul de parodonțiu se referă la două structuri care cuprind gingiile și osul alveolar. Dicționarul medical descrie ligamentul parodontal drept fiind un grup specializat de țesut (țesut conjunctiv fibros, vase de sânge și limfatice, fibre nervoase) care fixează ferm dintele în osul alveolar al maxilarului.
Anume aceasta este zona pe care o atacă boala parodontală și apare în etape:
- Parodontita ușoară- Gingivită sau sângerarea gingiilor
- Parodontita moderată- Pierderea atașamentului ligamentului, apariția buzunarului parodontal sau retracția gingivală
- Parodontita severă- Pierderea osoasă alveolară majoră, buzunare parodontale profunde , mobilitatea și pierderea dinților
Cum ne dăm seama dacă suferim de paradontită?
A.P.: În mod evident, simptomele bolii gingivale se instalează cu mult timp înainte și oferă un avertisment suficient pacienților, în special atunci când gingiile încep să sângereze, de obicei în timp ce se spală pe dinți. Peste ceva timp, poate o perioada mai scurtă pentru unii decât pentru alții, boala are drept rezultat pierderea dinților.
Primele semne ale bolii se instalează odată cu înroșirea, inflamarea și instalarea deseori a durerii, aceasta este se numește gingivită. Dar ceea ce mulți nu realizează este că boala gingivală este o boală inflamatorie, însoțitî de un dezechililbru la nivelul imunității, iar studiile demonstrează că suplimentarea cu vitamina K2 poate face diferența.
Ce recomandați unei persoane care suferă de paradontită și încă nu a luat măsuri?
A.P.: În primul rând, apelați la un doctor de încredere, care să verifice legătura dintre afecțiunea paradontală și alte posibile afecțiuni în corp. Aici aveți nevoie de mai multe investigații, inclusiv diagnostricarea dereglărilor în metabolismul calciului, existența unor afecțiuni generalizate precum diabetul, de exemplu, identificarea carențelor nutriționale și evaluarea stilului de viață. La Clinica Grandismedozon oferim tratamentul complex al bolii parodontale, care presupune diagnosticaerea complexă, combinarea terapiilor bio-oxidative (ozonoterapia, etc.) și chirurgicale regenerative, și corectarea carențelor nutriționale, în special de Vitamina K și D și altor nutrienți essentiali pentru reglarea metabolismului calciului, având ca scop oprirea și repararea leziunilor provocate de boala parodontală.
Parodontita netratată va duce, în cele din urmă, la pierderea dinților și poate crește riscul de accident vascular cerebral, atac de cord și alte probleme majore de sănătate. Prezența infecției de focar poate fi o cauză primară declanșatoare a tulburărilor numite „autoimune” și disfuncțiilor inflamatorii în corp, care necesitîă o abordare sistemică holistică pentru îndepărtare.